cu gândul la tine

La tine mă gândesc eu, mereu,
Când soarele apare în zori
Şi pasărea se înalţă-n zbor
Cu plutire tainică de zeu!

La tine mă gândesc nesfârşit,
Când soarele suie scări celeste,
Inundând iar câmpii terestre,
Oprit în miez de zi la zenit!

La tine mă gândesc cu mult dor,
Când soarele coboară-n apus,
Lăsând în urmă umbra de sus,
Pe drumul din vale, pe ogor!

Gândul spre tin- zboară fericit,
Când seara iar cuprinde valea,
Aşternând vălul tainic pe calea
Ce duce pân la tine grăbit!

Şi-n liniştea nopţii de vară
Să te cuprind uşor cu braţul,
Sorbând petale dulci cu nesaţul,
De-ar fi aşa seară de seară!

Noaptea se lasă pe văi, coline,
Somnul dulce cuprinde satul,
Visul dulce un loc ori altul
Eu, din nou mă gândesc la tine!

(c) M. M. Binder-Scholten Sibiu, scrisă într-o vară pierdută în timp